Autor: Dr. Nguyen Van Nghi
Acupunctura începe să câștige în Occident o dezvoltare nemaiîntâlnită până acum. Prin urmare, este important ca acupunctorii să-și împărtășească cunoștințele pentru informarea indispensabilă a medicului și a pacientului. De asemenea, este esențial ca acupunctura să se stabilească drept o disciplină terapeutică independentă.
Pentru mulți occidentali, acupunctura reprezintă un fel de știință ocultă, dată fiind originea sa chineză. Cum primele informații despre această știință au ajuns prin intermediul comercianților și misionarilor, acupunctura cunoscută era un metodă incompletă, ceea ce nu e surprinzător că a generat neîncredere și chiar o anumită aversiune față de această știință medicală misterioasă bazată pe ace. Oamenii de știință occidentali vedeau în vindecări doar simple consecințe ale unor noțiuni empirice pe care chinezii, „poporul superstițios prin excelență”, le-au folosit pentru a construi teorii mixte. Realitatea este cu totul diferită, iar neîncrederea și ostilitatea provin exclusiv din lipsa cunoașterii mentalității orientale.
Pe măsură ce popoarele orientale au acceptat știința occidentală cu posibilitățile ei, Occidentul rămâne prejudiciat din cauza unor prejudecăți etnice. În realitate, acupunctura se bazează pe o teorie complicată a universului și a tuturor elementelor care îl compun, incluzând și omul, ca parte a armoniei cosmice. Știința acestei armonii și echilibrului se numește „energetică”, deoarece este bazată pe opoziția, acțiunea reciprocă și integrarea neîntreruptă a două forțe opuse, Yin și Yang, două forme diferite ale aceleași energii fundamentale.
Ambele forțe se regăsesc în om, în această imagine organică a universului, cu propriul echilibru, dar în uniune cu armonia macrocosmului. În consecință, orice boală este considerată o perturbare a echilibrului intern al omului sau a relației sale cu universul. Corpul este un întreg inseparabil, ale cărui elemente exercită acțiuni unele asupra celorlalte, formând un echilibru complex și delicat. Acest echilibru, care reprezintă întotdeauna o armonie între Yin și Yang, este menținut printr-o circulație continuă a energiei în întregul corp.
Acupunctura acționează asupra acestei circulații a energiei, conform unor reguli precise, pe baza cărora acele sunt inserate în anumite puncte meridiane.
Acupunctura și medicina chineză
Acupunctura nu poate fi separată de medicina chineză, știința energeticii umane. Împreună cu moxibustia (terapia cu căldură), masajul terapeutic și dietetica, acupunctura reprezintă una dintre posibilitățile de utilizare ale acestei științe medicale. Metodele de vindecare menționate mai sus au ca scop menținerea și restabilirea echilibrului energetic al organismului, conform regulilor taoismului. Este vorba despre o știință medicală vastă, cu propria sa fiziologie, patologie, fiziopatologie, semiologie, diagnostic și terapie. Suntem departe de simpla reflexoterapie care s-a dezvoltat în Europa odată cu acupunctura, din cauza lipsei de cunoaștere a medicinei chineze.
Această reflexoterapie reduce acupunctura la o simplă colecție de prescripții simptomatice și evită orice tratament al cauzelor; acest lucru este complet greșit, deoarece adevărata medicină chineză tinde să contracareze mai ales mecanismele patogenezei și să elimine distorsiunea energetică. În cazul unei boli infecțioase, penetrarea unui agent patogen este considerată secundară; cauza reală a bolii precede acest proces, deoarece este vorba despre o lipsă de energie din partea omului, o lipsă care face posibilă atacarea organismului. Acest lucru este explicat de un proverb chinez: „Ucizi un intrus, dar nu înseamnă că ai închis ușa”; acele de acupunctură încearcă să închidă acea ușă.
Obiectivul medicinei chineze
Scopul medicinei chineze nu este doar de a vindeca, ci și de a păstra sănătatea omului în raport cu dezvoltarea lumii, anotimpurile, climatul, mediul și vremea. De fapt, în timpul iernii ar trebui să ne îngrijim deja de bolile primăverii. „Adevăratul doctor tratează bolnavul înainte de boală” (Nei King). În China, doctorul își vizita regulat pacienții și era respectat doar dacă aceștia erau întotdeauna sănătoși. Cu toate acestea, suntem departe de un astfel de obiectiv, deoarece ar fi indispensabilă o cunoaștere completă a patologiei chineze și ar trebui să putem conta pe anumite condiții sociale particulare.
Medicina chineză, prin simbolismul ei, oferă Occidentului o interpretare diferită asupra vieții și omului, și, odată cu aceasta, noi posibilități terapeutice. Acest lucru nu înseamnă că medicina orientală ar trebui practicată în contrast cu medicina occidentală. Pe de o parte, este esențial să eliminăm toate prejudecățile occidentale pentru a înțelege logica tradiției chineze; pe de altă parte, însă, un acupunctor trebuie să cunoască și medicina occidentală, ale cărei posibilități de analiză și sinteză vor permite un progres real în arta de a vindeca oamenii. Tradiția chineză ne învață să respectăm unitatea organică a omului și relația sa cu lumea din jurul său, eliberând Occidentul de propriile concepții materialiste. Medicina occidentală oferă simbolismului chinezesc – fără a-l distruge – o bază materială pentru o terapie eficientă și mai simplă.
O sinteză între Est și Vest
Nici una dintre științele medicale nu ar trebui să o excludă pe cealaltă: ar fi un semn al unei mentalități limitate, contrare progresului. Acest lucru este reafirmat de următoarea frază a chirurgului chinez și specialist în transplanturi de membre, Tchang Tchou Wei: „Nu neglijăm nicio prescripție și nicio regulă a medicinei tradiționale și căutăm o sinteză între această știință medicală, atât de valoroasă din punct de vedere cultural, și știința modernă”.
Dr. Nguyen Van Nghi
Născut în 1909 în Hanoi, Nguyen Van Nghi a studiat în Vietnam, China și Franța. După ce a obținut doctoratul în medicină la Universitatea din Montpellier, a început practica medicală în 1940, combinând medicina occidentală cu medicina tradițională chineză.
Din 1954, s-a dedicat în principal acupuncturii pe baza textelor clasice: Huangdi Neijing (Suwen, Lingshu) și Nan Jing. A murit pe 17 decembrie 1999, la Marsilia, Franța.
Dr. Nguyen Van Nghi a insistat că medicina occidentală și medicina tradițională chineză nu sunt două medicini distincte, ci doar una singură.
